Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Ministerul Finantelor a publicat in 22.09.2021 un proiect de lege privind obligațiunile garantate.
Principalele modificări propuse prin proiectul de lege față de cadrul legislativ actual sunt:
1.Procedura de aprobare a emisiunilor de obligațiuni garantate
-institututiile de credit nu vor mai trebui sa solicite aprobare pentru fiecare emisiune de obligatiuni din cadrul unui program, fiind suficienta existenta unei aprobari pentru intregul program.
2.Activele eligibile pentru includerea în portofoliul de acoperire
Potrivit cadrului național în vigoare, portofoliile de acoperire sunt formate din active imobiliare și, într-un procent de maxim 20%, din alte active financiare.
Directiva (UE) 2019/2162 stabilește anumite categorii de active eligibile ce pot forma portofoliul de acoperire, prevăzând posibilitatea statelor membre de a circumstanția, la nivel național, plaja activelor eligibile afectate garantării, cu luarea în considerare a particularităților cadrului național de reglementare existent la nivelul fiecărui stat membru. De asemenea, Directiva (UE) 2019/2162 stabilește această posibilitate și pentru a crea premisele îndeplinirii obiectivului final de asigurare a unui nivel înalt de protecție a investitorilor. Astfel, în proiectul de act normativ se rețin ca active eligibile: i) active eligibile în temeiul art. 129 alin. (1) lit. a), c), d) și f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și ii) active de acoperire de calitate ridicată, altele decât cele din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care să garanteze că emitentul deține un drept de creanță și care să fie garantate cu colateral constituit din garanții reale. Totodată, având în vedere cerința privind calitatea ridicată a activelor eligibile, astfel cum aceasta este prevăzută de Directiva (UE) 2019/2162, din proiectul de act normativ a fost eliminată posibilitatea de a include în portofoliu creanțe garantate cu ipoteci asupra terenurilor virane, precum și creanțe asupra imobilelor aflate în construcție.
3.Instituția administratorului de portofoliu
Potrivit legislației în vigoare, rolul administratorului de portofoliu este acela de a prelua sarcinile emitentului care decurg din activitatea de emisiune de obligațiuni garantate, din momentul în care: (i) emitentului i-a fost retrasă aprobarea de a emite obligațiuni garantate, (ii) portofoliul suport nu mai îndeplinește o serie de cerințe legale și nu sunt perspective ca emitentul să asigure îndeplinirea lor sau (iii) emitentul nu își îndeplinește obligațiile de plată către investitori. Administratorul de portofoliu preia astfel sarcinile de administrare ale emitentului, fiind numit de Banca Națională a României.
În plus, în cazul deschiderii procedurii falimentului emitentului, administratorul de portofoliu este numit de către judecătorul–sindic, iar, pe parcursul procedurii falimentului, administratorul are obligația de a coopera și a face schimb de informații cu lichidatorul judiciar.
Menționăm că aceste prevederi au fost instituite în lipsa unui cadru de reglementare privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit.
Astfel, având în vedere că, pe de o parte, Directiva (UE) 2019/2162 nu reglementează instituția administratorului de portofoliu și nu impune o anumită conduită în ceea ce privește supravegherea obligațiunilor garantate în caz de faliment, și, pe de altă parte, că la nivel național este, în prezent, asigurată transpunerea directivei europene în materia redresării și rezoluției, pentru ca atribuțiile administratorului de portofoliu să nu interfereze în mod nedorit cu competențele autorității de rezoluție a instituțiilor de credit emitente, proiectul de act normativ nu mai reține instituția administratorului de portofoliu. În cazul falimentului, în cadrul proiectului de act normativ se reține faptul că, pentru protecția investitorilor, plata obligațiunilor garantate nu este accelerată automat în cazul deschiderii procedurii falimentului.
4.Etichetarea
Având în vedere faptul că, în prezent, la nivelul UE, obligațiunile garantate sunt emise cu denumiri și etichete naționale ce înregistrează grade diferite de consacrare, pentru a spori atractivitatea obligațiunilor și a facilita evaluarea calității acestora de către investitori, Directiva (UE) 2019/2162 oferă posibilitatea utilizării, de către emitenți, a două ”etichete” pentru obligațiunile emise, respectiv „obligațiune garantată europeană” și „obligațiune garantată europeană (premium)”, stabilind diferențiat condițiile prudențiale în care emitenții de obligațiuni garantate pot utiliza cele două etichete.
În acest sens, proiectul de act normativ prevede următoarele:
- în cazul în care obligațiunile garantate sunt emise având la bază portofolii de creanțe care respectă toate cerințele stabilite de proiectul de act normativ, acestea pot fi etichetate drept „obligațiune garantată europeană”;
- în cazul în care obligațiunile garantate sunt emise având la bază portofolii de creanțe care respectă, în plus față de cerințele stabilite de proiectul de act normativ, și cerințele suplimentare, mai stricte, prevăzute la art. 129 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acestea pot fi etichetate drept „obligațiune garantată europeană (premium)”. Eticheta „obligațiune garantată europeană (premium)” certifică investitorilor faptul că obligațiunile garantate îndeplinesc cerințele specifice suplimentare din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, având drept rezultat o calitate superioară celor etichetate drept „obligațiune garantată europeană”, iar investiția în astfel de emisiuni beneficiază de un tratament prudențial preferențial, printr-o cerință de capital mai redusă în raport cu cerințele de capital asociate unei investiții în obligațiuni garantate europene.
